Meseria de profesor îți dă ocazia, dacă ești măcar un pic destupat la minte (în sensul de a accepta ideea că nu doar tu îi înveți pe elevi, ci, la rândul tău, ai o mulțime de lucruri de învățat de la ei), să ai parte de experiențe inedite, care îți schimbă uneori percepția asupra multor lucruri despre care credeai că nu ar putea niciodată căpăta un alt sens decât cel care ți se părea atât de familiar. Acesta este, probabil, unul dintre motivele pentru care, atunci când pui pasiune, nu renunți niciodată la ea.
Experiența pe care am avut-o cu câteva săptămâni în urmă a fost una revelatorie pentru mine. Din mai multe puncte de vedere. Contextul în care am aflat eu de existența lui Psihotrop, a fost unul oarecum banal. Într-o discuție nonformală, la finalul unei ore, unul dintre elevii mei mi-a recomandat să ascult niște piese de pe albumul ”Mihai preda” al unui tânăr artist, pasionat de rap, elev la un liceu din Constanța, care a găsit o metodă inedită de a învăța la română pentru bac – aceea de a pune pe muzică rap așa-numitele comentarii ale operelor literare din programă. L-am căutat pe Psihotrop pe youtube și ceea ce am ascultat mi-a produs niște revelații simpatice legate de ce înseamnă, de fapt, toată nebunia asta a bacului, a programelor școlare învechite și încărcate, a scopului ultim al orelor de limba și literatura care se pierde adesea în neantul evaluărilor, al eseurilor tocite pentru note, al unui haos care se cere ordonat. Am intuit încă de atunci succesul pe care metoda lui inedită de a învăța pentru bac îl va avea printre elevi, am intuit și reticența excesivă a unora dintre profesori la acest gen de exercițiu nonconformist, la fel cum am bănuit și faptul că autorul acestui experiment îndrăzneț nu poate fi decât o persoană inteligentă, creativă și cu simțul umorului. Și dacă prima bănuială s-a confirmat de la sine, căci în scurt timp de la postarea pe youtube a primelor piese din albumul ”Mihai preda”, numărul vizualizărilor a crescut exponențial de la o zi la alta, pe a doua mi-am confirmat-o atunci când, discutând cu diverși colegi, profesori, despre ideea tânărului din Constanța de a pune pe muzică rap eseurile pe care le are de învățat pentru bacalaureat, am primit diverse replici, de la ironii mai mult sau mai puțin subtile, la împotriviri vehemente de genul ”Doamne ferește, adică așa ceva ar trebui să le recomand eu elevilor???!!!”. Nu, evident, nu trebuie să recomanzi elevilor ceva în care tu, ca profesor, nu crezi… Dar nici nu poți ignora un astfel de experiment nonconformist, mai ales atunci când el este public, la urma urmei.
Psihotrop – schiță de portret în câteva cuvinte ghidușe
Amuzată de reacțiile unora și ale altora și convinsă că inițitiva tânărului din Constanța este de apreciat, am vrut să verific dacă intuiția mea legată de omul din spatele acestui proiect este reală. Așa că l-am căutat pe Psihotrop, pe numele lui real Mihai Preda, pe Facebook. I-am lăsat câteva mesaje, la care, așa cum mă așteptam, am primit răspunsuri inteligente și respectuoase, în urma cărora a rezultat un fel de interviu simpatic ce mi-a confirmat din plin bănuiala – da, omul care a creat proiectul ”Mihai preda” este un tânăr inteligent, cu simțul umorului, creativ și înzestrat cu o capacitate de percepere și de filtrare a realității mult peste media vârstei sale.
Cine este, de fapt, Psihotrop? Este un tânăr pasionat de muzica rap, proaspăt absolvent al unei clase de științe sociale de la un liceu din Constanța, a cărui ”viziune asupra vieții” (dacă tot e să ne raportăm la eseurile de bac) m-a impresionat prin amestecul de maturitate și de optimism adolescentin. Mi-a spus că după terminarea liceului își dorește că continue să facă muzică și că, deocamdată, restul… e tăcere. În afară de muzică Mihai este pasionat, după cum singur și ușor ironic declară, de căutarea spiritului superior, de înțelegerea conștiinței universale și de… South Park. În viziunea sa, artiștii sunt propovăduitorii unor concepte, iar arta este unealta prin care ei le fac mai mult sau mai puțin vizibile spectatorilor vieții. Tocmai de aceea, preferă să admire idei și nu artiști. Valorile în care crede sunt loialitatea, munca și ignoranța, iar dacă ar fi să aleagă un motto care să îl reprezinte, acela ar fi: “Pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi.”
Cu maturitate, umor și optimism despre… BAC, educație, adolescență, viață!
Dialogul ce urmează a fost unul virtual, cu întrebări și răspunsuri ce au zăbovit o vreme prin ferestre de messenger. Acest lucru nu a știrbit nicium autenticitatea unui dialog inteligent care, dacă ar fi fost offline ar fi continuat, cu siguranță, în aceeași notă preț de mai multe replici. Cum însă bloggingul, cu toată libertatea pe care mi-o oferă, impune totuși anumite limite cantitative, am preferat să concentrez esențialul în cele câteva întrebări și răspunsuri revelatoare. Dar, cine știe… poate, în viitor, vor mai fi și alte dialoguri, căci, trebuie să mărturisesc, dincolo de faptul că Mihai este autorul unui proiect artistic inedit, discuțiile cu el mi-au confirmat intuiția. Este un om special, din categoria celor puțini, cu care este o plăcere să discuți în orice context și despre orice subiect…
A.G.: N-o să te întreb despre cum s-a născut acest proiect, căci asta deja ai spus-o în nenumărate rânduri. Aș vrea să îmi spui însă cum scrii textele pentru piesele de pe acest album? Căci, din punct de vedere tehnic, ele respectă structura eseurilor care se cer la examen, într-un limbaj cât se poate de academic… colorat, e drept, pe ici pe colo cu jocuri de cuvinte inedite care le fac însă simpatice. Tu scrii textele? Te inspiri dintr-o bibliografie anume, te ajută cineva să le concepi?
Psihotrop: Am scris aceste piese fiindcă mie îmi e mai ușor să rețin muzica, însă l-am publicat din cauza unei probleme majore pe plan național: promovabilitatea scăzută la BAC. M-am gândit să îi ajut și pe alții… sper că am reușit, cumva. Piesele au fost scrise după ce am răsfoit caietele vechi ale Isabellei, omul care mi-a oferit sprijin moral și didactic pe parcursul proiectului, dar am aruncat un ochi și la comentariile de pe internet. Pur și simplu am concentrat esența comentariilor de BAC în versuri, le-am creionat cum am știut eu… și așa s-a întâmplat “Mihai preda”. Ideea îmi aparține, versurile au fost concepute de mine, procesul de creație nu necesită nicio descriere… fiindcă nu știu cum să descriu, încă, ceea ce fac. Audiție plăcută! 🙂
A.G.: Cam cât durează ”elaborarea” unei astfel de piese – eseu? Care dintre opere ți s-a părut a fi cel mai greu de transpus într-o piesă și care este preferata ta?
Psihotrop: La început mi-a fost mai dificil să elaborez piesele, prima a durat câteva ore. Pe măsură ce făceam piesele, am reușit să deprind un anume stil de scriere și mi-a fost mai lejer. Nicio piesă n-a fost greu de făcut, singura dificultate fiind plictiseala de a înota printr-o materie atât de vastă… însă oricum eram nevoit să fac asta dacă nu existau piesele. N-am o preferată anume, toate au ceva special. Cred că cel mai bine a prins la public “Moara cu noroc”, totuși.
A.G.: Înțeleg că îți dorești ca proiectul tău să fie de ajutor și altor tineri care învață pentru bac și că ai primit deja multe semnale de mulțumire. Crezi că albumul tău (și în genere metoda aceasta de a pune pe muzică lecții) ar putea fi folosit la ore, de către profi?
Psihotrop:Hmm… cred că ar fi bine ca la începutul clasei a XII-a, fiecare elev să primească un CD cu proiectul “Mihai preda”.
A.G.: Te-ai gândit să faci piese și pentru alte materii? Mă gândesc cum ar suna o lecție de istorie sau una de… chimie?!). Sau… să faci și câteva mostre de punctul II la română?
Psihotrop: M-am gândit, dar mi-a ajuns timpul să fac doar pentru o materie. Dacă voi simți, voi face și pentru celelalte.
A.G.: Cât ți-ai propus să iei la proba de română de la bac?
Psihotrop: Nota de trecere.
A.G.: Trecând puțin într-un alt registru… dacă ar fi să fii pentru o zi ministrul educației și un peștișor de aur ți-ar da posibilitatea să faci 3 schimbări în sistemul de învățământ, care ar fi acelea?
Psihotrop: Aș putea alege doar trei schimbări, dar prefer să nu mă limitez. În viziunea mea (utopică, ce-i drept), mi-ar plăcea un sistem care să îi învețe pe elevi să învețe, să explice rolul informației și cunoașterii, să aprecieze intensitatea tuturor experiențelor pe care le au și să îi ajute pe elevi să își definească personalitatea, nu doar să le fixeze în cap informație pe care să nu știe cum s-o folosească. Cum ar spune bătrânii: “Termini o școală și te faci om!”. Cred că învățământului românesc îi lipsește această caracteristică umană, umbrită de formalitățile unui sistem îmbătrânit.
A.G.: Ai vreun mesaj pentru cei care au posibilitatea de a face schimbări reale în sistem?
Psihotrop: Mesajul ar fi să conștientizeze că suntem altă lume. Mai presus de a fi altă generație, suntem o altă lume. Am fost născuți, crescuți și educați într-un sistem cu totul diferit, cu oportunități nelimitate.
A.G.: Spuneai undeva, într-un interviu că multă lume nu are încredere în tineri, dar că asta este, în fond ceva normal. Care crezi că sunt atuurile generației din care faci parte? Dar dezavantajele?
Psihotrop: Un atu ar fi faptul că accesul la informație este liber pentru oricine… însă un dezavantaj este lipsa filtrării informației. Într-o lume ticsită de cunoaștere, în mare parte redundantă, școala ar trebui să ne educe către dorința de a ști, să ne ofere esența care ne va face să căutăm detaliul, fiecare în zona care îi este pe plac.
A.G.: Care este mesajul pe care tu, ca adolescent artist, îl transmiți generației tale?
Psihotrop: Mesajele transmise sunt multiple, fiecare preia ce simte. Esențialul ar fi să se bucure de unica oportunitate de a fi. Aici. Acum.
Leave A Reply