Tot ce ni se întâmplă în viaţă are un sens… am afirmat-o de atât de multe ori, încât cu siguranţă că aş putea fi acuzată că mă amăgesc cu clişee frumoase, în încăpăţânarea mea de a vedea mereu dincolo de aparenţe, dincolo de sensurile imediate, care ne pun adesea la încercare neuronii. Desigur, depinde şi la ce anume ne raportăm experienţele pe care le trăim, cu sau fără voia noastră. Există, cu siguranţă, lucruri al căror sens nu ni se dezvăluie poate niciodată sau chiar dacă aceasta se întâmplă totuşi, explicaţiile tardive devin inutile. Nu-mi trece prin minte decât experienţa pragmatică a zilei de ieri şi anume faptul că în dormitorul Elisei s-a spart ţeava de apă caldă, lucru care a generat o întreagă nebunie – tavan, mobilă, covoare şi o mulţime de jucării care au făcut fără voia lor un duş cu apă fiebinte, o tabletă murată ce se află momentan la uscat, dar din care nu ştiu dacă se va mai recupera ceva, sperietura zdravănă a lui Tudor, panica de moment şi alte câteva efecte negative pe care le trec cu vederea. Sensul? Habar nu am… Poate doar faptul că din această cauză extremă s-a impus o mobilizare de forţe pentru a duce covoarele la spălătorie, lucru care în alte circumstanţe nu s-ar fi întâmplat. Şi uite aşa am dat curs fără să vreau unei „tradiţii” tipic româneşti – aceea de a sta fără covoare pe jos cu o săptămână înainte de sărbători. Ba chiar am luat-o înaintea tuturor gospodinelor care o practică, având în vedere că suntem abia la începutul lui decembrie… Dar nu despre ţevi sparte şi nici despre covoare duse la curăţătorie îmi propusesem să scriu, ci despre ceea ce mi-a transformat săptămâna trecută într-una dintre cele mai frumoase din ultima vreme. Cum am devenit “blogger european”…
Teoretic, lucrurile stau cam aşa – cu mai bine de patru luni în urmă m-am înscris în competiţia lansată de către Comisia Europeană, prin intermediul campaniei promovate de blogalinitiative.ro, propunându-mi atunci ca prin articolele publicate să trezesc nişte reacţii, oricare ar fi fost ele. Nu visam să schimb lumea şi nici mentalităţi prea adânc înrădăcinate în mentalul colectiv al românilor, ci doar să scriu cum se văd lucrurile din diferite unghiuri. Practic, pe măsură ce m-am adâncit în cercetarea temelor de reflecţie propuse în cadrul competiţiei, am descoperit că ele sunt, de fapt, inepuizabile şi că un An European al Cetăţenilor, aşa cum este 2013 declarat oficial, nu este suficient pentru a cunoaşte şi a face ca mecanismele ce fac posibilă funcţionarea Uniunii Europene să fie percepute dincolo de aparenţele lor politice, diplomatice, economice. Poate că n-ar fi rău să existe în fiecare an măcar o lună dedicată cetăţenilor europeni şi lucrurilor pe care le implică nişte concepte pe care de multe ori le percepem doar la nivel abstract… Am avut în vara aceasta tot felul de experienţe care mi-au folosit drept surse de inspiraţie pentru articolele pe care am reuşit să le scriu în rubrica ce s-a născut odată cu dorinţa de a deveni Blogger European. Unele au rămas şi vor rămâne încă multă vreme în stadiul de experienţe personale de care sufletul meu nu a reuşit să se distanţeze suficient de mult pentru a lăsa loc raţiunii să le disece din perspectiva fiinţei care se simte adesea încolţită de absurdităţi nefaste, într-o lume prea îngustă pentru oameni care gândesc şi simt de prea multe ori diferit.
Una peste alta, după cum spuneam, mi-am început săptămâna trecută cu o veste minunată, aceea că mesajul articolelor mele a ajuns acolo unde trebuia – la sufletul unor oameni care văd dincolo de aparenţe. Şi dincolo de premiul în sine, care mă onorează, mesajul care însoţeşte lista premianţilor la secţiunea „Blogger European 2013” mi-a confirmat că ceea ce fac nu este în zadar: „Cei trei bloggeri au fost premiați pentru întreaga lor activitate, juriul apreciind interesul susținut arătat tematicii concursului și capacitatea de a găsi unghiuri “umane”, unor teme europene, ce pot părea abstracte.” Poate că dacă am reuşi să vedem cu toţii mai des cu ochi “umani” lucrurile, înainte de a ne lăsa copleşiţi de o viziune pur teoretică asupra a tot ceea ce ne înconjoară, lumea ar fi într-adevăr mai bună şi mai frumoasă, aşa cum, cu siguranţă şi-o doreşte fiecare dintre noi. Nu e niciodată prea târziu pentru asta… Poate că acesta este sensul…
PS: Le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut, sub o formă sau alta, în demersul reveriilor mele europene şi îndrăznesc să cred că ele vor continua…
