Dacă e vineri, e școală online!

De fapt, cred că mai nimerit ar fi “Dacă sunt alegeri, e școală online!”, dar oricum nu cred că mai contează. Ce contează, în schimb, e că încă facem față cu brio chiar acestei brambureli dintr-un sistem care mai haotic ca acum nu cred să fi fost vreodată de când sunt eu în el cel puțin.

Așadar, după câteva zile hibride, revenim la online, pentru că acum se poate și așa, nu? Evident, nici școala cu totul online nu e mai brează. Mă obișnuisem oarecum cu ideea că în fiecare dimineață, în cele 15 minute cât fac până la școală, devin zen și fac cumva să mă țină întreaga zi. În paranteză fie spus, Magic FM are meritul lui în toată treaba asta. Și cafeaua. Și nu, nu mă plătește nimeni ca să scriu asta. Cum spuneam, trecerea asta înapoi în online a venit tocmai când mă obișnuisem cu varianta hibridă. Așa că m-a luat pe nepregătite, cam cum le ia prin suprindere iarna pe autoritățile locale. Tudor e și el online, de fapt toată casa e conectată, așa că netul e prost, se aude ce face fiecare în camera lui, am uitat să încarc niște materiale pentru ore și tot așa. Dar ce mai contează… Înotăm împotriva curentului, mergem înainte; sau cel puțin așa ni se pare.

Ce mă salvează mereu e faptul că reușesc să găsesc în fiecare întâlnire cu copiii un prilej de a-mi recăpăta încrederea, nu în sistem, căci aceea e pe veci pierdută, ci în capacitatea mea și a lor de a găsi mereu calea potrivită de a descoperi împreună lumea și de a o face un pic mai bună. Și nu, nu-s vorbe mari, dar probabil că dacă nu ar fi revelațiile astea mărunte, m-aș fi lăsat demult de meseria asta.

Primele ore au fost despre jurnal și despre bloguri, așa că m-am simțit ca peștele în apă. Încă recuperez materie de anul trecut la clasa a șasea. Vorbim despre textul nonliterar și cum ajung oamenii să scrie un jurnal, într-un carnețel sau… online. Ne delectăm cu paginile de jurnal scrise ieri. Aflu că orele de română au fost “super tari și distractive” și asta îmi crește doza de zen, pentru că știu că autorul filei de jurnal e sincer, căci i-am învățat încă de anul trecut că trebuie să fie ei înșiși și să spună mereu ce simt și ce gândesc. Manualul digital ne oferă niște exerciții despre bloguri, prilej pentru o simpatică discuție despre ce înseamnă să fii blogger. Cineva mă întreabă dacă poți să faci bani dacă ai un blog, așa că facem și puțină educație antreprenorială. Clasa a șasea (vă reamintesc!), da? Una din întrebări e legată de o posibilă comunicare cu un elev de acum un secol. Ce i-ați spune despre școala de azi unui elev de acum un secol? Păi… i-aș spune să nu mai evolueze atâta, că va veni o vreme în care școala n-o să mai fie așa distractivă pentru că o să se mute online din cauza unei pandemii care o să facă haos. Ce să mai zic? Orele mele cu a șasea sunt energie pură. Îi ador pe copiii ăștia!

La liceu e altă poveste, dar zenul rămâne. Bobocii de a noua sunt ochi și urechi și cred că se simt mult mai bine așa, online cu toții. Azi ne-am făcut conturi pe www.europeanfilmfactory.eu, ne-am prins împreună cum funcționează interacțiunea și am vazut și 400 Coups al lui Truffaut, că doar suntem la tema Adolescența. E primul an în care nu mai încep materia de clasa noua cu Joc și joacă și aleg alternativa propusă de programă. Și mă întreb de ce n-oi fi experimentat mai devreme chestia asta pentru că mi se pare mult mai potrivită Adolescența pentru începutul de liceu. Depinde, evident și cu ce texte începi. Noi am început cu Adolescenți pe mare a lui Nichita și a mers super! Treaba cu filmele nu era planificată pentru acum, dar am profitat de această vineri cu școală online și de orarul modular, așa că am adaptat planificarea la nevoile reale ale grupului. Voila! (Promit să notez modificarea în coloana cu observații din planificarea semestrială, în care și așa nu scriam niciodată nicio remarcă.)

Pe Harap-Alb l-am teleportat și pe el online, într-un soi de lecție asincronă la a zecea, cu vizionare de ecranizare după Creangă, cu eseu liber comparativ film-text și fișe de lucru. Vom vedea rezultatele concrete ora următoare.

Cireașa de oe tort a zilei a fost însă ora de dirigenție, fără doar și poate. Clasa a XII-a. I-am rugat să scrie un eseu liber cu titlul “Cum mă simt în scenariul galben.” Le-am precizat că nu vreau eseu argumentativ I.B. ca la bac, ci mi-ar plăcea să spună efectiv cum e pentru ei. (Nu totul e despre bac! – ce mult mă bucur că au reținut detaliul ăsta!). Așadar, după ora de dirigenție de azi am o colecție de eseuri libere – impresii la cald – despre cum se simt elevii mei în tot scenariul ăsta de școală atipică. Și partea interesantă e că pot vedea ambele perspective, căci jumătate dintre ei au făcut ore online, iar jumătate offline. Le-am citit pe toate după ore, când deja eram în drum spre munte. M-au copleșit, la propriu. M-a copleșit maturitatea cu care privesc lucrurile și  complexitatea perspectivei și mai ales faptul că au tratat atât de asumat problema. Nu dau citate, căci nu le-am cerut acordul încă, dar spun doar atât… Când un eseu începe cu interpretarea lui Goethe asupra simbolisticii culorii galben (scenariu galben…) și dezvoltă pe două pagini tot ce autorul eseului simte legat de ceea ce i se întâmplă de două săptămâni încoace la școală, iar altul compară matur paradigme educaționale (cum e acum la școală versus cum era înainte de pandemie), când în toate celelate citești lucruri bine argumentate, știi că timp de 3 ani ți-ai făcut treaba… și că acești copiii extraordinari vor schimba ceva în viitor. Sunt mândră de ei și încă o dată, la final de zi, nu regret că am ales să fiu ceea ce sunt.