Alegerea unui hotel pentru un sejur la Paris poate fi o adevărată aventură, mai ales dacă te afli pentru prima dată în ipostaza călătorului dornic să descopere orașul luminilor. Entuziasmul călătoriei în sine și cantitatea enormă de informații cu care ești bombardat de Google s-ar putea să te zăpăcească de-a binelea, mai ales dacă lași pe ultima sută de metri alegerea hotelului în care vei poposi. Așa că, dacă urmează să mergi la Paris, te sfătuiesc să nu lași căutarea locului ideal de cazare pe ultima sută de metri, pentru că s-ar putea să îți dea mari bătăi de cap. Evident, asta depinde și de bugetul pe care ți l-ai programat pentru cazare, căci, așa cum este lesne de bănuit, o cameră în Paris nu este tocmai ieftină, oricât de puține pretenții ai avea.
Trebuie să mărturisesc de la bun început că opinia mea este una a călătorului fără prea mari pretenții legate de cazare atunci când scopul călătoriei este bucuria de a descoperi minuni ce așteaptă să fie explorate. Așa încât recomandările pe care le fac, cel puțin atunci când vine vorba de Paris, sunt extrem de subiective și au în vedere câteva aspecte esențiale. Ceea ce am căutat eu a fost un minim confort, amplasare cât mai aproape de o staţie de metrou şi un preţ decent. Flor Rivoli părea o variantă optimă, cu o amplasare ideală pentru profilul meu de turist. L-am găsit, în ciuda sfaturilor înșirate mai sus, pe ultima sută de metri, pe booking.com și trebuie să recunosc că a fost inspirație de moment în alegerea pe care am făcut-o, căci am oscilat între două variante de cazare. Am ales Flor Rivoli din două motive – era cu vreo 30 de euro mai ieftin per sejur și la o distanță de vreo trei stații de metrou mai aproape de Luvru decât celălat hotel.
Flor Rivoli se află pe Rue Des Deux Boules, una din străduțele ce se desprind din Rue de Rivoli, de o parte și de alta a celebrei străzi comerciale. Este foarte aproape de stația de metrou Chatelet, la câțiva pași mai exact. Iar dacă vrei să eviți aglomerația, ai posibilitatea de a ieși pe o altă gură de metrou ce dă chiar în fața hotelului (ieșirea spre Rue Bertin Poirée). În schimb, dacă vrei să folosești această gură de metrou mai puțin cunoscută atunci când pleci de la hotel spre oraș (așa cum am făcut noi, din cauza ploii) trebuie să știi că nu o poți face decât dacă ai bilete deja cumpărate pentru că de aici nu ai de unde să achiziționezi. Dacă nu ai bilet, atunci Chatelet este opțiunea cea mai apopiată, pe care, de altfel, o indică și recomandările de pe booking.com.
Plusurile hotelului au fost, pentru mine, mai multe. În primul rând, este amplasat într-o zonă sigură, centrală (cu toate că în ziua de azi nimic nu mai este sigur nicăieri și cu atât mai puțin la Paris). Hotelul e la doi pași de Rue de Rivoli, de Luvru, de Centrul Pompidou, de Les Halles. Vârful turnului Saint Jacques se vede pe fereastra camerei în care am stat, așa încât amplasarea față de o parte dintre obiectivele turistice este ideală. Iar pentru celelalte există metroul, a cărui gură se află extrem de aproape de intrarea în hotel.
Prețul unei camere la Flor Rivoli este undeva la 115 euro pe noapte, ceea ce este destul de mult raportat la calitatea serviciilor și din punctul acesta de vedere prețul este un minus, aș spune. Noi am plătit însă doar 212 euro pentru 3 nopți, pentru că am beneficiat de o oferă booking, iar suma aceasta mi s-a părut mai mult decât rezonabilă. Hotelul este foarte mic și este catalogat cu două stele. Totul este minuscul, de la recepție, la lift, ori la holurile decorate cu un tapet gri care Elisei i-a inspirat un decor de film polițist, până la camerele care nu au mai mult de 10 metri pătrați. Spațiul extrem de redus este însă compensat de decorul plăcut al camerelor, de amabilitatea extraordinară a personalului, de curățenia impecabilă (prosoapele se schimbă zilnic) și mai ales de priveliștea pe care o ai dacă ai norocul să primești una dintre camerele cu vedere spre Rue de Rivoli, așa cum am avut noi. Un alt avantaj, demn de luat în considerare, mai ales dacă nu ai un buget foarte mare pentru masă, este faptul că poți beneficia de mic dejun la un preț rezonabil și faptul că lângă hotel se află un supermarket Franprix, unde găsești cam orice, de la sandvișuri, la mâncare gătită, cosmetice, papetărie etc. Noi nu am avut mic dejun la hotel, așa că ne-a prins excelent acest supermarket.
Nu fac în general recomandări, mai ales când vine vorba de cazare, pentru simplul fapt că este foarte posibil ca ceea ce îmi place mie, altcuiva să i se pară nepotrivit. Flor Rivoli este pentru cei intresați de frumusețea orașului, de atmosfera pariziană, de plăcerea de a-ți savura cafeaua admirând forfota străzii. Dacă ai de gând să petreci mult timp în camera de hotel, atunci nu cred că Flor Rivoli este alegerea potrivită, pentru că există șanse să te simți claustrat. Repet, recomandarea mea este extrem de subiectivă. Dacă mâine aș merge din nou la Paris, așa sta din nou la acest hotel, însă numai dacă aș plăti aproximativ aceeași sumă (maxim 70 de euro pe noapte) ca acum. Pentru un preț mai mare cred, totuși, că există variante mai bune…
Leave A Reply