Istanbul – o călătorie fără planuri

14 februarie. Locurile 14 A și C. De Valentine’s Day plecăm la Istanbul. Îmi vine să râd de contrastul ăsta simpatic. De fapt, călătoria n-are legătură neapărat cu ziua de 14 februarie. Sau poate că are. E un cadou frumos primit de la Cristina și Dana de zilele noastre de naștere. Trebuie să recunosc că e o călătorie pentru care nu m-am pregătit absolut deloc, deși știu de mai bine de o lună că urma să plecăm pentru 3 zile la Istanbul, la mijloc de februarie. Nici măcar hotelul n-am stat prea mult să-l aleg. Am mers pe recomandarea unei colege îndrăgostite de Istanbul. Stăm în Fatih, la hotelul Barin, despre care tot ce știu e că are un scor bun pe Booking și e aproape de metrou. Și a fost surprinzător de ieftin. Habar n-am la ce să mă aștept. Dar poate că tocmai asta e frumusețea.

Rucsacul e mai gol ca niciodată. O pereche de blugi, câteva tricouri, un pulover și o trusă mică de cosmetice. Parcă aș pleca pe Camino. (Nu mai e mult nici până atunci, de fapt). Avionul pleacă la timp. Ajungem la hotel după miezul nopții și asta chiar e o premieră pentru călătoriile mele. Nu am nici cea mai mică idee despre ce vom vizita și ce vom face zilele astea, dar am de gând să trăiesc din plin experiența acestei călătorii. Revin.

22:35, ora locală. Am aterizat cu aproape jumătate de oră mai devreme. Incredibil. Cu toate astea, vreo 15 minute mergem cu avionul pe pistă. Aeroportul din Istanbul e uriaș. Nu cred că am fost vreodată într-un aeroport mai mare. Coborâm direct prin burduf, trecem repede de controlul pașapoartelor și ne îndreptăm spre metrou. Mergem. Și mergem. Și iar mergem. Metroul e ca un fel de labirint interminabil, cu o mulțime de scări rulante foarte lungi. E curat și îmi inspiră siguranță. Până la hotel facem destul de mult, dar măcar tot drumul e cu metroul, Schimbăm la Gayrettepe, apoi mai avem și vreo 500 de metri de mers pe jos. Dar e ok, oboseala nu ne-a ajuns încă.

Hotelul Barin este amplasat într-o zonă frumoasă, plină de hoteluri și care e destul de animată la ora la care ajungem, trecută de miezul nopții. Trecem pe lângă vitrine luminate, în care se înghesuie baclavale și tot felul de bunătăți. Pe stradă miroase a kebab și ora târzie nu pare să alunge pe nimeni la somn. Într-un local cu pereți de sticlă lumea dansează cu foc. Se aude Coco Jambo din stradă. Peste tot sunt agățate inimioare, semn că Valentine’s Day a pătruns și aici, unde nu m-aș fi așteptat. Ajungem la hotel destul de repede. Recepționerul e foarte amabil, camera e primitoare, găsim apă plată, cafea, ceai. E tot ce avem nevoie. Ne odihnim, pentru că mâine vom avea o zi plină. Sau nu? Nu știm încă. (va urma)