Am zis de ieri că n-avem niciun plan clar pentru Istanbul. Și n-am mințit. Așa că azi ne-am lăsat pur și simplu purtați de inspirație și de mulțime. Dimineața însorită ne-a dat poftă de plimbare. Micul dejun la Barin e chiar bun. Nimic sofisticat, dar suficient de variat pentru gusturile mele.
E soare și e tare plăcut. Nu e foarte aglomerat încă. Sau cel puțin așa pare. Din cercetările minime pe care le-am făcut, cel mai aproape de noi este Marele Bazar, așa că ne îndreptăm spre el. O luăm la pas, tramvaiul ne va folosi, probabil, la întoarcere. Mă surprinde faptul că tramvaiele sunt foarte lungi, asemeni unor trenuri. Circulă foarte des, cel puțin în zona în care suntem noi, iar accesul în stația de tramvai se face ca la metrou, fiecare stație fiind dotată cu un aparat care permite trecerea doar după ce scanezi cardul de călătorie.
Chiar înainte de bazar, ne oprim în piața Baiazid, apoi intrăm în Moscheea lui Baiazid al II-lea. Cred că e prima dată când intru într-o moschee. Am un sentiment straniu, pe care nu pot să mi-l explic și nici nu încerc. Poposim o vreme acolo, apoi în piață, care e tare pitorească așa, cu soarele arcuindu-și razele printre copacii golași. Străzile care duc spre Marele Bazar sunt căptușite și ele cu mărfuri de tot felul, ca un fel de preambul la ceea ce ar trebui să urmeze. Atmosfera devine din ce în ce mai agitată. Negustorii trag efectiv de tine și te îmbie cu tot felul de produse de marcă. E plin de Adidas, Nike, Vuitton și alte branduri celebre. Totul e fake, desigur. Prețurile sunt foarte mici, marfă cât cuprinde. E o întreagă industrie aici. Dacă te uiți un pic mai atent la ceva, devii automat potențial cumpărător și nu mai scapi de negustori. La câteva străduțe mai încolo dăm de intrarea în bazarul istoric. Una dintre ele, căci sunt mai multe. Poarta este însă închisă și aflăm de la un comerciant că duminica Marele Bazar este închis. Suntem un pic dezamăgiți, dar nu-i bai, revenim mâine.
Ieșim din nou în strada cu linia de tramvai și încercăm să ne dăm seama în ce direcție s-o apucăm. Zona în care am ieșit e mai aglomerată și plină de tonete cu porumb copt și castane prăjite care împrăștie în aer o aromă plăcută. Ne îndreptăm spre Hagia Sophia, singurul obiectiv pe care îl pusesem oarecum pe listă. Pe măsură ce ne apropiem de zona Sultanahmet, aglomerația crește. Totuși nu e obositor. E o forfotă plăcută. Aroma de porumb și castane coapte ne însoțește peste tot. Din loc în loc ne întâlnim cu câte o pisică leneșă care se lasă pozată fără nici cea mai mică împotrivire. Istanbulul e plin de pisici și asta îl face și mai pitoresc.
Ne oprim pentru câteva momente la Sinan Pașa Medresesi, un complex cultural religios, care cândva a fost o madrassa, adică o școală religioasă islamică. Am remarcat din stradă construcția și pietrele funerare din curte. Lumea vine aici să viziteze mormântul sultanului Murat al III-lea, dar locul e încărcat de istorie. Astăzi e un complex cultural unde oricine poate să petreacă timp în tihnă și să afle mai multe despre Islam. Ești primit cu căldură, cu ceai și povești, iar dacă vrei să afli mai multe despre ce se întâmplă acolo primești toate explicațiile. E drept că am avut un pic un sentiment stânjenitor. Nu pentru că aș fi eu o mare credincioasă, dar patosul cu care Arun (așa s-a recomandat), ne explica originea lumii și felul în care e alcătuită lumea și cum Coranul are învățăturile cele mai importante din univers, m-a făcut să vreau să ies de acolo mai repede. A nu se înțelege greșit, omul n-a încercat să mă convingă de ceva, dar era el însuși atât de convins, încât sunt absolut sigură că n-ar fi putut să accepte o altă variantă a alcătuirii lumii. Altfel, ne-a povestit frumos despre madrassa și despre istoria locului. Am ieșit de acolo tulburată totuși. Atât de tulburată, încât acum, când îmi revizuiesc notițele și caut fotografii ca să pun aici, pe blog, îmi dau seama că nu am făcut nicio poză acolo, atât de concentrată am fost.
Următoarea oprire – Hagia Sophia – e cu adevărat impresionantă. Stăm la coadă, pentru că nu ne lămurim cum e cu biletele luate online. Mi se par exagerat de scumpe – 50 de euro de persoană ca să vizitezi catedrala și muzeul dedicat istoriei acesteia, care se află și el în apropiere. Ulterior ne dăm seama că puteam evita coada și că prețul e oricum identic, indiferent de unde îți procuri biletul. Istoria catedralei este impresionantă. Numele tradus înseamnă Sfânta Înțelepciune și redă simbolic tumultul secolelor care au trecut peste acest edificiu impresionant. Catedrala este considerată de unii drept cea de a opta minune a lumii antice târzii. Timp de nouă secole a fost centrul vieții religioase a Imperiului Roman de Răsărit, un simbol al Constantinopolului, apoi alte aproape 5 secole a servit drept moschee. În 1935 a devenit muzeu, iar din 2020 Hagia Sophia a redevenit moschee. Arhitectura este impresionantă și păstrează o mulțime de elemente care amintesc de faptul că la origine, acest lăcaș de cult a fost unul creștin. Dacă ai în buzunar un smartphone și o pereche de căști, poți scana codurile QR amplasate peste tot în interior și poți afla o mulțime de lucruri inedite din istoria catedralei. Aplicația de ghidaj conține și câteva experiențe de realitate augmentată, cu ajutorul cărora poți pătrunde și mai mult în istoria unora dintre elementele încă vizibile pe ziduri. Am prins și ora de rugăciune cât încă eram în interior, așa că am asistat la solemnitatea momentului, marcată de cântecul muezinului.
Muzeul catedralei, aflat la câțiva metri în aceeași piață aglomerată care cândva a servit drept cale de curse pentru carele romane, completează inedit incursiunea în trecutul catedralei. Ne-am îndreptat către el imediat după ce am ieșit din moschee. Muzeul propriu-zis nu este foarte mare, însă înainte de a vedea tot felul de exponate, ai ocazia să participi la o lecție virtuală de istorie, menită să explice toate modificările prin care a trecut acest impresionant edificiu, considerat a fi cea mai mare biserică din lume. N-am regretat că am luat și bilete pentru muzeu, cu toate că au fost și ele destul de scumpe. Experiența ar fi fost, cred, mai interesantă dacă am fi vizitat mai întâi muzeul, apoi moscheea. E bine însă și așa. Ne-a plăcut mult. Pauza de revigorare a fost cu cafea, cu fresh de rodii și prăjitură cu fistic. Totul e foarte dulce, încât nici nu-mi vine să mănânc altceva.
Următoarea pe listă este Moscheea albastră. Ridicată la începutul secolului al XVII-lea, din dorința sultanului Ahmed de a construi un edificiu care să concureze Hagia Sophia, această moschee este impresionantă prin mărimea ei. Se spune că poate adăposti peste 10000 de persoane. Construcția a fost plină de controverse, căci sultanul a trebuit să apeleze la rezervele statului, în condițiile în care, în mod tradițional, moscheile erau construite cu bani obținuți ca pradă de război, pentru a celebra victoriile otomane. Când am ajuns în curte a început din nou cântecul muezinului, care îi cheamă pe credincioșii musulmani la rugăciune. Ne-am oprit pe o bancă și am admirat în tăcere gesturile credincioșilor. Moscheea este înconjurată de robinete mici, unde musulmanii își spală mâinile și picioarele înainte de a intra să se roage. Am stat acolo o vreme, apoi am decis să mergem mai departe, pentru că în momentele de rugăciune vizitatorii nu pot intra în moschee.
Ultimul popas al zilei de azi este la Basilica Cisternă, cunoscută și ca palatul scufundat, un loc impresionant, aflat în subteran. Basilica este, de fapt, parte dintr-o rețea impresionantă de bazine construite în timpul împăratului Iustinian, ce aveau drept scop alimentarea orașului cu apă. Basilica are 336 coloane, având 9 metri înălțime și aranjate pe 12 rânduri a 28 de coloane fiecare. Suprafața totală este de peste 9000 de metri pătrați și este acoperită de apă. Basilica a fost amenajată pentru a fi vizitată cu mai mulți ani în urmă. Luminile, apa, coloanele au un efect vizual care te captivează de la primele trepte pe care le cobori în interior. Cele două capete de meduză dispuse ciudat (unul întors, celălalt pe lateral) reprezintă una dintre atracțiile acestui minunat loc subteran. Coloana cu lacrimi este și ea foarte interesantă. Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre ele. Intrarea la Basilică e destul de scumpă, aproape 2000 de lire turcești, adică aproximativ 200 de Ron. Ce am remarcat în Istanbul este faptul că prețurile biletelor de intrare la obiectivele turistice sunt mult mai mari pentru turiști străini decât pentru localnici. Și sunt mari. În contrast cu prețul pentru transport, servicii sau alte produse.
Ne-am grăbit spre hotel, în speranța că reușim să prindem și croaziera nocturnă pe Bosfor, dar n-am avut noroc. Toate locurile erau deja ocupate, așa că am programat pentru mâine această experiență despre care toată lumea spune că nu trebuie să o ratezi atunci când vizitezi Istanbulul. Seara noastră s-a încheiat destul de devreme, cu kebab și dulciuri și cu odihnă binemeritată. Abia aștept să văd ce ne rezervă mâine. (va urma)
You might also like
Leave A Reply