Meditație matinală

Uneori se face târziu în noi…

Atât de târziu, încât

ne închidem tăcuți, fără rost,

în cafeneaua propriilor visuri,

alungate din suflet și-mprăștiate răzleț prin ungherele minții.

Ne așezăm dibuind pe întuneric la masa goală

a tăcerilor de odinioară

și depănăm tristeți inutile

pretinzând că nimic din ce-am trăit vreodată nu trebuia să fie altfel.

Ne mistuim în tăceri evazive

singurătățile pasagere,

rumegând la-ntâmplare bucăți de haos

măcinate mereu în lacrimi ireale,

în așteptarea cuiva care să ne tragă obloanele sufletului

și să ne amintească zâmbind

că niciodată, de fapt, nu e prea târziu

în noi.