Atunci când am ales Zadarul ca destinație de cazare pentru călătoria noastră în Croația, criteriul principal a fost, recunosc, mai degrabă pragmatic. Citisem în mai multe surse că este mai ieftin și mai puțin aglomerat decât Dubrovnik, dar că merită să i se acorde atenție dacă îți propui să vizitezi mai ales partea de nord a țării. Ulterior, uitându-mă pe hartă, am observat că este mai aproape de Plitvice și de Krka, cele două parcuri naționale pe care le-am trecut din primul moment pe lista obiectivelor pe care urma să le vizităm. Așa că nu am stat prea mult pe gânduri, înainte de a rezerva cazarea de la Borna Apartement. Și bine am făcut!
Situat aproximativ la jumătatea drumului dintre Split și Plitvice, Zadar este un orășel pitoresc, situat pe malul Mării Adriatice, cu o istorie bogată și cu o atmosferă locală autentică. În perioada în care am fost noi era destul de aglomerat, însă nu sufocant. Cazarea am avut-o relativ aproape de orașul vechi, care e situat pe o mică peninsulă, la aproximativ 10 -15 minute de mers cu mașina de vila în care am locuit. Am găsit relativ ușor parcare aproape de intrarea în orașul vechi, la câteva sute de metri de Fosa, micul debarcader cochet și boem situat chiar la intrarea în zona peninsulară.
Din câțiva pași am intrat în zona turistică, destul de aglomerată, însă învăluită într-o forfotă plăcută și deloc obositoare, pe care, de altfel, am simțit-o peste tot în Croația. Am trecut pe lângă un restaurant al cărui nume mi s-a întipărit în minte, Nostalgie, (de ce oare?) și am continuat plimbarea fără țintă precisă pe strada Siroka, cea mai lungă și mai populară din Zadar.
Am mers așa hai-hui până la Catedrala Sf Donatus, foarte apropiată de catedrala mare din Zadar, a Sf Anastasia. Pentru câțiva kuna am urcat în turnul clopotniței de unde poți admira în voie acoperișurile cărămizii profilate în zare, mărginind parcă albastrul intens al mării. Am rătăcit apoi o vreme pe lângă forumul roman. Am fi vrut să vizităm Muzeul de Arheologie, dar cu Tudor nu prea aveam șanse de reușită. De altfel, muzeele au rămas în Croația pentru noi o opțiune pentru vreme ploioasă. Și cum nu a plouat deloc… au rămas neexplorate. În tot cazul în Zadar, din ce am citit, există mai multe muzee, cel arheologic, cel al iluziilor și cel al sticlei vechi numărându-se printre recomandările turiștilor.
Dintr-un pas în altul, am ajuns la celebrele opere de artă ale lui Nikola Bašić, Orga Marină și Salutul Soarelui. Despre ambele citisem o mulțime de recomandări, însă am avut un presentiment că nu voi fi copleșită. Și așa a și fost. Fără a fi snoabă, recunosc că nu m-a impresionat în mod deosebit niciunul dintre cele două monumente inedite. Sunetul scos de orga mării mi s-a părut mai degrabă înfricoșător și nu tocmai armonios, iar imensul panou de sticlă, înconjurat acum de gard ar fi trebuit să devină impresionant la apus. Nu am mai avut însă răbdare să așteptăm apusul… Am preferat să păstrez alte amintiri legate de locul acesta și să îi facem apoi hatârul lui Tudor care a inspectat toate tarabele de pe faleză, în căutarea jucăriei perfecte. Ni se făcuse oricum foame și am compensat dezamăgirea produsă de cântecul monoton al acordurilor de orgă bizară cu priveliștea încântătoare admirată de pe terasa unui restaurant de pe faleză. Ne-a cam pierit încântarea odată cu achitarea notei, dar despre lucrurile pragmatice legate de vizitarea Croației voi povesti peste câteva zile în secțiunea dedicată ponturilor de călătorie.
După-amiaza am petrecut-o pe una dintre cele mai cunoscute plaje din Zadar – Kolovare. Aș minți dacă aș spune că m-a încântat cu ceva. Accesul pe plajă foarte prost, plaja înghesuită, muzica tare, apa mării murdară, peisajul… lipsă. Și nu, nu eram în una dintre zilele mele proaste. Am stat totuși pe plajă până târziu pentru că ne copleșise oboseala.
Cu siguranță ne-ar fi trebuit mai mult timp pentru a gusta cu adevărat din savoarea Zadarului, însă ne-au făcut cu ochiul alte tentații și ne-am propus să mai revenim în orașul vechi abia la finalul sejurului, pentru suveniruri și ca să ne mai bucurăm un pic de forfota din străduțele înguste, pavate cu piatră lucioasă, lustruită de atâtea tălpi plecate în descoperirea necunoscutului. Nu știam încă foarte clar care avea să fie destinația următoarei zile și, trebuie să recunosc că începuse să pună stăpânire pe mine un sentiment vag de dezamăgire. Nu îmi creasem așteptări pentru vacanța în Croația pentru că timpul nu mi-a îngăduit să mă gândesc prea mult la ea, însă pe undeva am simțit dorul de Lefkada și de Toscana în această primă zi în Zadar… (va urma)
Leave A Reply