Totul se leagă pe Camino ăsta ca într-un puzzle. „Cum le așază Dumnezeu pe toate… ”. Mă trezesc cu gândul ăsta involuntar, eu care nu sunt vreo mare credincioasă și care până la vârsta asta nu pot spune că mi-am clarificat întru totul relația pe care o am cu religia. Uneori mă surprind rostind așa, din senin idei care-mi trec prin cap. Fix ca acum.
M-am trezit la 6:20. Gara e peste drum de hotel, așa că mi-am permis să lenevesc un pic înainte să mă mobliziez pentru ziua lungă ce va urma. De pus pe listă cazarea asta – ieftină, curată, fix peste drum de gara din Barcelos – Residencial Solar da Estação. Azi fac o chestie neobișnuită pentru relația mea cu Camino. Sar 3 etape, pentru că iau trenul până la Valença și de acolo continui să merg pe jos. M-am gândit bine. Asta îmi va da răgaz nu doar să ajung la Santiago înainte de Paști, ci și să o iau pe varianta spirituală, după Pontevedra. Ar trebui să mă mustre conștiința? Nici vorbă! Camino e al meu și numai al meu, așa că dacă acum am decis că voi lua trenul este fix așa cum trebuie să fie.
M-am trezit devreme, m-am foit, pe la 6:20 am coborât și m-am dus la gară, care e peste drum de cazarea asta, care e foarte faină dacă vrei să iei tren din Barcelos. Am mai spus deja asta, dar repet, poate îi este de folos cuiva. Trenul are întârziere 20 de minute, așa că zgribulesc pe peron cam jumătate de oră, chiar mai bine. Mi se alătură alți călători, mulți dintre ei pelerini, care, probabil, iau startul în Tui. În tren e însă cald, așa că uit repede de timpul petrecut în frig, pe peron. Peisajul de pe fereastră mă captivează total. Răsăritul, oceanul, verdele crud, totul este perfect, ca într-o poveste bizară în care încerc și eu să îmi găsesc locul. Ador călătoriile cu trenul! Cred că dacă aș avea resurse, așa face o călătorie cu trenul în jurul lumii. Ar fi fascinant!
Valença. Dimineață. Friiiiiig! Bate un vânt care îmi ajunge la oase. Habar nu am câte grade sunt, dar tremur de frig, după ce în tren a fost cald și bine. Habar nu am unde vreau să ajung azi, dar după ce trec în Spania știu că totul va fi diferit. Așa a fost și anul trecut – un sentiment copleșitor de familiaritate, de un „acasă” pe care n-aș fi crezut cu ani în urmă că îl voi avea tocmai în Spania.Am stat ceva timp într-un bar de lângă gară, unde am luat și micul dejun și m-am echipat corespunzător, căci hainele mele nu sunt deloc potrivite pentru frigul matinal. De la gară până la cetate e puțin de mers, aproape că n-am nevoie de indicații, merg cumva instinctiv. Orașul vechi nu e foarte animat, magazinele sunt încă închise, dar se simte forfota dimineții. Alți pelerini zgribuliți trec pe lângă mine, nehotărându-se dacă să se oprească mai mult pe aici sau nu. La fel ca anul trecut, mă rătăcesc prin labirintul zidurilor fortăreței și cu greu regăsesc drumul spre râul Minho, care desparte Spania de Portugalia.
Mă grăbesc să trec podul internațional, cu poza tradițională de la jumătate, unde poți sta chiar pe graniță. La Tui pare să fie mai cald. Probabil e și din cauză să timpul se scurge și soarele își face apariția tot mai intens. Am același sentiment de acasă și de data asta. Odată intrat în Spania, Camino are alt vibe. Nu pot să explic asta în cuvinte. Pur și simplu, te simți diferit. Pentru mine, simplu fapt că în jurul meu se vorbește spaniolă în loc de portugheză îmi schimbă starea de spirit. Apoi, oamenii… nu știu, parcă sunt mai conectați la Camino și la tot ce e legat de pelerini… Și când te gândești că asta se întâmplă doar la câțiva kilometri distanță!
Anul trecut m-am oprit la Tui. Îmi amintesc perfect după-amiaza aceea. Eram tare obosită și nu găseam cazare nicăieri. Am găsit până la urmă și a fost tare frumos acolo, la un albergue privat, despre care nu-mi mai amintesc cum se numea, dar știu exact unde se află. Azi nu mă opresc la Tui. Am decis că voi merge până unde reușesc. Ideal ar fi să mă opresc la Mos. Anul trecut am plecat dimineață din Tui și am mers până la Moș. Acum e destul de târziu și parcă nici n-aș vrea să trec prin Tui fără să vizitez catedrala, pe care anul trecut am ratat-o, căci am ajuns la ea după ora închiderii. În plus, la Mos nu mi-a plăcut albergue-ul și din câte îmi amintesc nici nu aveam unde să îmi spăl rufele, iar stăzi trebuie musai să fac asta, căci nu mai am haine curate. Voi vedea. Deocamdată mă bucur de animația din Tui, care nu e deloc obositoare, căci nu e încă prânz.
Catedrala din Tui e minunată. O explorez în tihnă, pentru 3 euro (preț special, pentru pelerini). Priveliștea cu fortăreața din Valença pe fundal e atât de frumoasă! Aș putea petrece ore bune aici, fără să mă plictisesc. La o adică ce ar fi să rămân azi în Tui? E o idee, dar parcă e prea mult. NU , nu rămând; dar pun pe lista de turist hoinar orașul acesta pitoresc. Tui și Valença merită o zi de popas dacă ajungi pe Camino Portughez.
N-am zăbovit prea mult în Tui totuși, pentru că vreau să parcurg și câțiva kilometri azi. Nu știu unde mă voi opri diseară, dar gândurile îmi zboară departe. E atât de plăcut să recunosc locurile. Îmi lipsesc însă și de data asta oamenii. Merg singură, cu gândurile mele și cu sentimentul că acest Camino e fix pentru asta – ca să mă bucur de tot ce se întâmplă. Schimbul de mesaje cu Joanna și faptul că la finalul acestui Camino mă așteaptă o minune îmi dau o stare de entuziasm ireal. Cine e Joanna? Deocamdată nu scriu aici, dar va veni și momentul în care voi povesti despre ea și despre miracol.
După Tui, Camino e incredibil de verde – pădure, râu, păsări, natură în toată splendoarea ei. M-am opritde două ori. Ambele locuri îmi sunt cunoscute. Primul e pe marginea drumului, loc pitoresc, rural. Anul trecut nu m-am oprit, pentru că era încă prea devreme. Acum am luat o gustare – tostada con jamon, caffe con leche și suc de portocale. Am intrat în vorbă cu un bătrân localnic, care m-a întrebat de unde sunt. Mi-a amintit de oapitalitatea spaniolă, atât de specială pe Camino.
Mai târziu m-am oprit la Xarden, acolo am poposit și anul trecut. I-am cumpărat Danei o scoică pictată, pe care s-o poarte cu ea pe Camino, atunci când vafi pregătită să-l parcurgă. Scriu asta aici, ca să citească și să nu uite. Am stat destul de mult în grădina asta care e o oază de liniște, apoi mi-am continuat drumul spre încă necunoscuta oprire de azi. Nu reușesc să ajung azi la Mos, asta îmi e foarte clar. E deja destul de târziu, e prea cald și am obosit. Tot ce vreau e să mă odihnesc și să-mi spăl rufele. Nici nu știu când a trecut timpul. Am vorbit mult la telefon, am ascultat muzică, doar ca să ignor faptul că o porțiune destul de lungă e pe șosea.
Mă opresc în O Porriño. Tot ce-mi amintesc desre orășelul ăsta de anul trecut e că era foarte cald când am trecut pe aici. N-am apucat să-i descopăr frumusețea. Acum e destul de aglomerat, dar e plăcut. Azi stau la albergue municipal, care e peste râu, destul de aproape de centru. Încep să reaimt oboseala kilometrilor parcurși după aceste prime 3 zile. Dar nimic nu se compară cu starea de după dușul fierbinte, când mușchii se relaxează și mintea zburdă la frumusețile pe lângă care am trecut. Din păcate n-am mașină de spălat în albergue, dar este una chiar peste râu, la două minute, iar lângă ea am văzut că este un Froiz, așa că îmi rezolv două probleme. Toate rufele spălate și uscate – 7,70 euro; gustări și bunătăți pentru cină 15 euro.
O Porriño e un mic oraș industrial. Nu iese în evidență prin ceva anume fată de altele de pe Camino, dar atmosfera e plăcută. M-am plimbat o vrem prin centru, am admirat câteva clădiri vechi și mi-am lăsat mintea în repaos toal. Am ajuns înapoi la albergue înainte de închidere. E plin de pelerini. E atmosferă de Camino. Empanada cu pui și ciuperci îmi amintește din nou de tocănița bunicii mele. Incredibile sunt uneori conexiunile pe care le facem în subconștient.
Am adormit târziu, uitându-mă la poze cu Elisa și cu Tudor. Ce copii minunați am! Martie e despre ei și despre miracolele pe care mi le-a adus maternitatea. Iar acum este și despre Camino și despre un amalgam de trăiri care mi-au umplut primaverile în anii din urmă.
Azi a fost o zi din alea lungi, pline de bucurii simple, atât de simple că la capătul zilei aproape că nici nu ți le mai amintești. Mâine plec spre Pontevedra. (va urma)
You might also like
Leave A Reply