Încep deja să simt rutina, chiar și în agitația din jurul proiectului la care încă lucrăm. Prea multă forfotă, prea mult timp investit în lucruri mărunte, prea puțin somn… și totuși există încă o efervescență spirituală care îmi menține tonusul.
Săptămâna 4 a stat sub semnul a două dezbateri – una despre patrimoniul românesc și identitatea europeană, în cadrul proiectului despre Mănăstirea Dobrovăț, alta despre literatură, mai ales despre cea fantasy, în cadrul întâlnirilor pe care scriitori prezenți la FILIT le au cu liceenii. Ambele consistente, din toate punctele de vedere. Dezbaterea de marți, de la BCU, a fost o provocare, în primul rând organizatorică… Nu intru în detalii, cert este însă că pentru a nu știu câta oară s-a adeverit faptul că lucrurile făcute sub presiune pot să iasă uneori neașteptat de bine. Despre cealaltă dezbatere, care a fost, de altfel, ca și prima, un dialog liber cu tinerii, am povestit deja câte ceva aici. Michael Hăulică și Marian Coman au fost pentru mine o surpriză extraordinară, căci mi-au dat ocazia să descopăr tărâmuri noi. Și cred că și elevilor le-a plăcut.
Printre dezbateri bine ancorate în contemporaneitate, tulburate de un incident care m-a zdruncinat, la propriu și m-a făcut să realizez la cât de multe pericole ne expunem, fără să conștientizăm, noi, profesorii, materia de clasa a XI-a a fost cea care m-a readus constant în această săptămână pe planeta numită de unii ”sistem”, din care evadez de câte ori pot. Da, o baie de cultură veche, de literatură religioasă și scrieri ale cronicarilor și mai ales reacțiile elevilor la acest conținut predat mai mult sau mai puțin meticulos te echilibrează. Paradoxal!
În rest… încep să resimt un soi de haos care mă bântuie. Începe nebunia notelor, manualele la clasa a V-a sunt încă în stadiul de vis frumos, mă străduiesc să introduc elemente de educație media în lecții și îmi dau seama, din reacțiile elevilor, cât de necesare sunt lucrurile astea în lumea în care trăim cu adevărat, dincolo de programele școlare și baremele evaluărilor naționale ori ale examenului de bacalaureat. E un soi de agitație care bântuie prin mine și nu își găsește locul. Simt, din nou, că nu am timp să fac lucrurile așa cum mi-aș dori eu… în clasă și în afara ei. Și fără să caut vreun țap ispășitor, mă întreb, retoric, de ce?! (va urma)
Leave A Reply