O lume într-un rucsac roșu – bagaj pentru El Camino

Încă am emoții când mă uit la el. E roșu, e frumos, e încărcat de povești care încă dospesc în el. Când m-am întors de pe Camino, zile bune m-am uitat la el și n-am avut curaj să despachetez. Îmi era frică de avalanșa de sentimente care mă cuprindea de câte ori încercam să despachetez. Nu e o metaforă. Chiar așa am simțit! Am despachetat rucsacul la mai bine de o lună după ce m-am întors de pe El Camino. Înghesuiți în el, într-o pungă de plastic stau încă și acum papucii cu tălpile tocite de cei aproape o mie de km parcurși. Mi-am promis că acesta este rucsacul meu de Camino și că nu-l voi folosi în alte călătorii… 

Așadar, care e treaba cu bagajul pe Camino? Ce bagaj am avut eu pe Camino? Nimic special, aș zice. M-am documentat înainte cât de cât și am găsit în multe locuri ideea asta cum că rucsacul nu trebuie să depășească, cu totul, 10% din greutatea corpului. Pentru mine asta însemna vreo 7,5 kg. M-am speriat când am conștientizat că e foarte puțin; dar în timp am realizat că este suficient cât să cuprindă tot ce am nevoie pentru călătoria pe Camino.

Rucsacul propriu-zis

Unul dintre primele  lucruri pe care le-am cumpărat, legat de bagaj, a fost rucsacul în sine. L-am ales cu grijă, l-am probat, am ezitat, am făcut multe ture prin fața oglinzilor din Decathlon până să mă decid, dar cred că am luat decizia cea mai bună pentru înălțimea și pentru greutatea mea – rucsac Quechua, 20 l, roșu. Culoarea a fost bonus, dar mi-a plăcut la nebunie din prima, așa că a fost dragoste la prima vedere. Îl recomand cu drag, e fix ce trebuie pentru Camino. Nu m-au durut nici umerii, nici spatele, deși l-am cărat zilnic și au fost momente în care am îndesat în el mai mult de 10 Kg.

Încălțămintea 

Am primit tot felul de recomandări legate de branduri și chiar dacă nu sunt adepta cheltuirii unei averi pe papuci sport sau de oricare tip, am fost conștientă că pentru călătoria asta încălțările sunt esențiale. Așa că mi-am propus să nu fac rabat de la calitate. Știam că papucii trebuie purtați înainte, așa că mi i-am cumpărat cu vreo 3 luni înainte să plec, însă în realitate n-am apucat să îi port prea mult. Am avut cu mine o pereche de Hoka și una de Salomon. În 90% din timp am purtat perechea de Salomon. Hoka am purtat doar când ceilalți papuci erau uzi leoarcă. Există și o explicație. Ambele perechi sunt faine și comode, dar nu am ținut cont de un detaliu important la achiziție. De altfel, după ce m-am întors, papucii Hoka au devenit preferații mei. Dar pe Camino nu i-am putut purta prea mult pentru că mă strângeau tare. Ideea e că atunci când îți cumperi papuci pentru mers pe Camino trebuie să fie cu cel puțin un număr, dacă nu chiar două, mai mare decât mărimea obișnuită pe care o porți. Picioarele se umflă de la mers și dacă porți papuci de mărimea ta obișnuită, o să doară tare. N-am știut asta când mi-am cumpărat perechea de Hoka și am crezut că nu e chiar așa cum se spune treaba asta cu umflatul picioarelor… Ei bine, e fix așa! Norocul meu a fost că totuși perechea de Salomon am luat-o mai mare.

Deci, cumpără-ți papuci cu cel puțin un număr mai mare! Dacă ar fi să dau timpul înapoi, aș înlocui una dintre perechile de pantofi sport cu sandale sport. Sunt porțiuni bune de pe Camino în care sandalele sunt potrivite și e păcat să nu lași picioarele să respire din când în când. De asemenea, nu uita de șlapi pe care să îi porți la duș și după o zi lungă de mers. Eu i-am luat din Pepco – ieftini, roz, fix ce aveam nevoie. M-au ținut foarte bine și îi am și acum. 

Hainele

Recomandările pe care le-am citit pe mai multe bloguri spuneau să am în vedere câte două schimburi pentru fiecare piesă vestimentară. Recunosc, n-am respectat întocmai asta. A fost și bine și rău, în sensul că a fost util, de exemplu, să am cu mine 3 tricouri în loc de 2, dar total inutil să car o fustă-pantalon sport, pe lângă pantalonii scurți și cei lungi. Concret, am avut în bagaj:

• 3 tricouri cu uscate rapidă, unul mov, unul vișiniu și unul roz (recomand pe cele de la Decathlon, din material cu lână merinos în compoziție)
• o pereche de pantaloni scurți vișinii Forclaz
• o pereche de pantaloni lungi negri, cu uscare rapidă, de la Decathlon (dar nu găsesc linkul potrivit)
• o pereche de colanți de drumeție, tot de la Decathlon (dar nu găsesc linkul potrivit)
• o pereche de pantaloni-fustă (inutili)
• 3 perechi de șosete Injinji, cu degete (recomand, eu le-am cumpărat de pe infinity.run, sunt scumpe, dar merită toți banii)
• 3 perechi de lenjerie intimă
• 2 bustiere
• 2 pălării de soare (una e suficientă)
• o basma tot pentru soare
• o bluză sport cu fermoar și glugă, din material ușor (din Decathlon, dar nu găsesc linkul)
• o haină de ploaie Forclaz (total inutilă)

Ce mi-a lipsit în privința vestimentației? – un poncho pentru ploaie (mi-am cumparat unul din Pamplona, foarte bună investiție) și o rochiță. Da, știu, pare stupid… dar eu am avut pe Camino momente în care am simțit nevoia asta, să fiu feminină și să port rochie. Așa că din Leon mi-am cumpărat o rochie roșie și din Santiago de Compostella una verde. Pe cea roșie am cântărit-o bine, la propriu și la figurat, înainte să mă decid, căci mai aveam mai bine de jumătate din drum de parcurs și orice gram în plus contează. Dar am cumpărat-o, mai ales ca să celebrez faptul că am scăpat de cărat cu mine zilnic injecția pe care trebuia să o fac pe Camino (că așa e tratamentul) și gheața aferentă care s-o protejeze de căldură.

Și pentru că tot veni vorba de dichis și de feminitate…

Trusa de cosmetice

Aici cred că fiecare își gestionează după bunul plac piesele de rezistență. Evident, din trusa mea nu au lipsit pasta de dinți, periuța, un deo roll-on, pieptene, recipiente mici cu șampon și balsam, niște creme (obligatoriu cremă de protecție solară și recomand și un spray de protecție – revin asupra lor la trusa de prin ajutor), un gloss, un creion de ochi și rimel, șervețele demachiante, pensetă, unghieră și… Chanelul meu drag, în variantă mini. Da, știu cum sună… dar fiecare are propriul Camino. Nimeni nu judecă pe nimeni, remember?! Și dincolo de toate profunzimile și metamorfozele sufletești, Camino al meu a fost și despre Chanel și rochie roșie. Mi-au fost utile obiectele din trusa de cosmetice. Și în diferite momente fiecare a avut însemnătatea lui. Tot în trusa de cosmetice am avut și un fel de kit de prim ajutor; dar despre el povestesc separat, într-un alt articol, pentru că are o importanță vitală și merită câteva precizări separate.

Alte minuni de prin rucsac

Nu am avut cu mine sac de dormit și nu regret deloc, căci în iunie, pe Camino Francez, temperaturile sunt numai bune pentru dormit fără pătură, oriunde te-ai afla. Mi-a fost frig doar la Roncesvalles, unde am ajuns udă leoarcă, în prima seară, după aproape 30 de km parcurși. N-o să uit niciodată acea primă noapte… Am avut în schimb cu mine un fel de cearșaf din bumbac, care se bagă pe post de lenjerie în sacul de dormit. Ocupă spațiu puțin și e foarte eficient. Se spală ușor, se usucă repede și poți spune că dormi în lenjerie curată chiar și când dormi pe podea, cum s-a întâmplat la Granon sau la Tosantos. Recomand! Tot de la Decathlon… Și tot de acolo am cumpărat și prosopul, unul din acela pentru înot, cu uscare rapidă.

Nu fac reclamă magazinului Decathlon, în caz că cineva se întreabă în legătură cu asta. E pur și simplu locul unde am găsit majoritatea lucrurilor de care am avut nevoie pentru călătoria asta, în condițiile în care eu nu sunt neapărat un om sportiv și prin urmare, nu prea am haine adecvate pentru astfel de experiențe. A trebuit să investesc un pic în ele, dar despre buget povestesc într-un viitor articol.

Tot în categoria “alte minuni de prin rucsac” intră și un carnețel (pe care nu l-am folosit absolut deloc) și un telefon mobil de rezervă (nu l-am folosit nici pe el, pentru că nu a fost nevoie). De mare folos mi-au fost încărcătorul de telefon, bateria externă wireless și căștile (după care m-am și întors la Pamplona, unde le uitasem la pensiune). 

Rucsacul meu are buzunare laterale foarte faine și are buzunare și pe cingătoare, însă din rațiuni practice am purtat mereu cu mine și o borsetă cu baretă lungă, tip poștaș. În ea am avut mereu la îndemână portofelul, telefonul mobil, pașaportul de pelerin, pastile mele uzuale si alte chestii la care aveam acces imediat. Ah, era să uit… ochelarii de soare. Pentru mine au fost indispensabili!

Ocazional, prin rucsacul roșu au mai poposit: bomboane cu mentă și lămâie, mici suveniruri de prin diverse locuri, detergent de rufe, cârlige de rufe, un borcănel cu ness (proastă idee să cumpăr unul), o linguriță, șervețele umede și uscate, zahăr, diverse alimente (dar nu prea multe, căci am învățat să cumpăr doar cât am nevoie), pietricele… 

Nu cred că am ratat nimic! Ideea e, legat de rucsac, că trebuie să găsești unul care să ți se potrivească, să facă parte din tine… și să îl umpli atât cât să nu devină o povară. Iar dacă pe drum simți că vrei să renunți la ceva, fă-o! Sigur vei găsi cui să donezi ceea ce ție îți prisosește… Iar dacă simți că rucsacul e prea greu, să știi că poți oricând apela și la serviciul de transportat rucsacurile pelerinilor dintr-o localitate în alta. E ceva comun pe Camino, multă lume apelează la serviciile astea, pentru a nu avea grija bagajului. Cum funcționează? Pur și simplu dimineața lași rucsacul în albergue la intrare, cu un plic special agățat de  el, în care pui suma necesară transportului și pe care scrii unde trebuie să ajungă rucsacul și datele tale de contact. Sunt mai multe firme care oferă acest serviciu, e relativ simplu de gestionat și costă undeva între 4 și 10 euro pe etapă. Dar are și dezavantajele lui… Dacă, de exemplu, vrei să te oprești în altă parte decât ai scris pe plic, atunci e cam aiurea… Dar e o opțiune de luat în seamă. Nu e obligatoriu să faci zilnic treaba asta.

Lecția pe care am învățat-o cel mai clar din povestea cu bagajul pentru Camino este că la o adică toate obiectele de care am nevoie ca să supraviețuiesc în viața asta încap cu siguranță într-un rucsac… o lume întreagă într-un rucsac roșu.