De câteva zile nu-mi pot scoate din cap gândul că trăim în scenariul unui film. Încerc să mă amuz spunându-mi că m-am implicat în prea multe proiecte cu filme, că am vorbit prea mult în ultima vreme despre Boovie și despre European Film Factory, două proiecte tare dragi în care sunt momentan implicată sub diverse forme și că de aici mi se trage. De fapt, nu, nu e așa și o știu foarte bine. E panica deghizată în tot felul de haine, ascunsă bine sub măști colorate cu zâmbet și încă ținută în frâu de rațiune. Nu, nu trăim în scenariul unui film. Sau dacă trăim, filmul ăsta e însăși viața noastră care momentan bate orice alt scenariu. Azi a fost …