Un Camino ca niciun alt Camino
Îmi amintesc vag momentul când am decis: eu plec din nou, pe același Camino. Era decembrie, cu puțin timp înainte de Crăciun, după zbuciumul inevitabil al toamnei, pe care în …

Blogul meu, www.anamariaghiban.ro, e oarecum clona mea virtuală, plăsmuită din cuvinte. E imperfectă, asta e clar! Ca și mine. E locul meu de popas în mine însămi și pe unde mă poartă gândul și simțirea. Tot ceea ce scriu pe blog mă reprezintă pe mine ca om, în primul rând. Scriu despre ceea ce îmi stârnește interesul sub o formă sau alta, mă implic în inițiative care contribuie la dezvoltarea comunității în care trăiesc și promovez doar proiecte, acțiuni, produse în care cred. Îți mulțumesc pentru popasul făcut pe Fascinație!

Îmi amintesc vag momentul când am decis: eu plec din nou, pe același Camino. Era decembrie, cu puțin timp înainte de Crăciun, după zbuciumul inevitabil al toamnei, pe care în …
Ultima zi la Istanbul. De fapt e impropriu spus „zi", pentru că, de fapt e o jumătate de zi. Avionul e diseară, târziu, dar până la aeroport facem o oră …
Ieri am mers în total 9 km. Nu e mult, dar e destul pentru cineva care nu face mișcare deloc în ultima vreme. Nu ne-au ieșit planurile cu croaziera pe …
Am zis de ieri că n-avem niciun plan clar pentru Istanbul. Și n-am mințit. Așa că azi ne-am lăsat pur și simplu purtați de inspirație și de mulțime. Dimineața însorită …
14 februarie. Locurile 14 A și C. De Valentine's Day plecăm la Istanbul. Îmi vine să râd de contrastul ăsta simpatic. De fapt, călătoria n-are legătură neapărat cu ziua de …
Alsacia pentru mine înseamnă Colmar și Strasbourg. Sau cel puțin așa am crezut până zilele acestea de sfârșit de octombrie. Strasbourgul îmi amintește, inevitabil, de Euroscola și de călătoriile lungi …
Buxelles, toamna. Din nou! De fiecare dată cu același entuziasm fără margini și cu gândul că stă în puterea mea să schimb lumea prin educație. Fără să fie Paris, fără …
20 august 2025. Ieri am plecat de la Cund, azi am aterizat la Paris. E greu de explicat sentimentul - desprindere de un paradis verde și de oameni frumoși, eternă …
Cum poți să fii atât de mult pe drumuri? Nu ți-e dor de cei dragi, de casă? Nu te simți vinovată că pleci așa hai-hui singură pe Camino sau în …
Ultima zi de Camino Portughez. E straniu. Azi mai am de mers doar 7 km. După maratonul de ieri, asta pare o glumă. Stranie senzație. Aseară mi-am propus să plec …
M-am trezit cu noaptea în cap. Râul s-a auzit toata noaptea sun fereastra de la albergue, iar spre dimineață au început să se audă petrecăreții care se întorceau de la …